
Luni, 25 iulie, Auraş Braşoveanu a fost investit preşedinte executiv la Dacia Unirea Brăila. Brașoveanu este membru în Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal și preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal Liga 2, și va reprezenta clubul din Brăila în relaţiile cu FRF. Brașoveanu este un personaj controversat în lumea fotbalului, de numele său legându-se desființarea Dunării Galați. După plecarea de la Dunărea Galați, Brașoveanu a fost președinte executiv la Farul Constanța, echipă aflată și ea în degringoladă.
Altfel, „în dorinţa de a preîntâmpina eventuale neînţelegeri sau speculaţii”, conducerea ACS Dacia Unirea Brăila a emis un comunicat de presă în urmă căruia anunţă numirea lui Auraş Braşoveanu în funcţia de preşedinte executiv:
[quote]Începând cu data de 25.07.2016, domnul Auraş Braşoveanu, în prezent membru al Comitetului Executiv al FRF, va ocupa funcţia de preşedinte executiv în cadrul clubului nostru, funcţie subordonată direct preşedintelui Consiliului Director. Domnia sa va avea atribuţii, conform fişei postului, în principal de reprezentare a intereselor clubului în relaţia cu Federaţia Română de Fotbal, în cadrul unui contract de voluntariat (neremunerat, aşa cum sunt toţi membrii Consiliului Director!), încheiat pe o perioadă determinată de timp, la sfârşitul căreia se va analiza activitatea desfăşurată în perioada respectivă, iar Consiliul Director va decide, în funcţie de rezultatele obţinute, prelungirea sau nu a parteneriatului între cele două părţi. Discuţiile privind această colaborare durează de ceva vreme, dânsul şi-a exprimat dorinţa de a fi mai aproape de familie (fiind gălăţean la origine), iar clubul nostru a considerat că experienţa sa profesională, de netăgăduit, ne poate fi de folos în acest moment. Menţionăm că membrii Consiliului Director au luat în calcul şi trecutul mai mult sau mai puţin ‘’controversat‘’ al domniei sale, dar atâta timp cât FRF, prin Departamentul juridic, ne-a asigurat că nu sunt probleme de ordin juridic nici măcar pentru prezenţa dânsului în Comitetul Executiv al FRF, considerăm că parteneriatul încheiat nu poate fi decât benefic pentru ambele părţi. Urăm bun venit d-lui Auraş Braşoveanu în cadrul colectivului nostru, îi dorim mult succes în îndeplinirea atribuţiilor sale şi considerăm că, prin cooptarea dânsului, clubul ACS Dacia Unirea Brăila îşi poate întări poziţia în rândul cluburilor cu activitate fotbalistică, având un singur ţel – crearea unui club puternic, profesionist, cu obiective înalte şi, în acelaşi timp, realizabile, pe măsura tradiţiei şi aşteptărilor iubitorilor fotbalului din municipiul şi judeţul Brăila!
Preşedinte Consiliul Director ACS Dacia Unirea Brăila,
Valentin Avramescu[/quote].
În noiembrie 2014, Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul teritorial Galaţi a anunţat trimiterea în judecată în stare de libertate a fostului preşedinte al Dunării Galaţi, Auraş Braşoveanu, la acel moment preşedinte la Farul Constanţa. Membru în Comitetul Executiv al FRF, ca reprezentant al cluburilor din Liga 2, dar şipreședinte al LPF2, organism care vrea să preia organizarea eşalonului doi de la FRF, Braşoveanu era acuzat de uz de fals şi tentativă de înşelăciune.
