
Sâmbătă, 09 aprilie 2016, în jurul orei 02.00, o patrulă a Jandarmeriei Brăila a depistat un tânăr de 20 de ani, care a spart cinci geamuri de la un fost cinematograf din zona centrală a municipiului Brăila.
Ca urmare a sesizării primite, jandarmii s-au deplasat urgent în zona indicată şi au reuşit să-l depisteze pe suspectul în vârstă de 20 de ani, domiciliat în oraşul Însurăţei, judeţul Brăila. Acesta a relatat oamenilor legii că a recurs la acest gest din cauza supărărilor.
Pentru fapta comisă, jandarmii i-au întocmit tânărului, actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere, pe care le-au înaintat lucrătorii I.P.J. Brăila, în vederea continuării cercetărilor.