În România, ora de vară este corelată cu orarul de vară practicat în statele Uniunii Europene. Astfel, în ultima duminică a lunii martie, 27 martie, ora 03.00 devine ora 04.00 (ora oficială a României trece de la GMT+2 la GMT+3). Orarul de vară se aplică până în ultima duminică a lunii octombrie.
Ora oficială de vară, ora Europei Orientale la care trece țara noastră în noaptea de sâmbătă spre duminică, 26 spre 27 martie 2016, a fost introdusă, în România, pentru prima dată în 1932. Până în 1939, a funcționat în fiecare an, între prima duminică din aprilie, ora 00.00, și prima duminică din octombrie, ora 01.00 (ore locale). Din 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată.
În 1979, România a semnat Convenția fusurilor orare, iar, în 1997, prin ordonanță guvernamentală, orarul de vară a fost corelat cu cel practicat în țările UE.
Pe continentul european, schimbarea se face în toate țările, cu excepția Islandei, Belarusului și Rusiei. Schimbarea, însă, nu este simultană în toate țările, din cauza diferenței de fus orar. În unele țări, trecerea se realizează în prima duminică a lunii aprilie.
Prin introducerea orei de vară, s-a urmărit să se beneficieze cât mai mult de lumina naturală a Soarelui și de reducerea folosirii luminii artificiale.
Benjamin Franklin a sugerat, în 1784, această metodă într-o satiră, în care menționa că s-ar realiza o economie de lumânări prin folosirea luminii de dimineață a soarelui. Ideea folosirii orei de vară este atribuită neozeelandezului George Vernon Hudson, entomologul care a susținut că ar avea nevoie de mai multă lumină pentru a studia insectele și a venit cu această idee în 1895.
Schimbarea orei a fost aplicată, pentru prima dată, în timpul Primului Război Mondial, în 1916, de câteva țări din Europa. Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând cu anul 1916 (între 30 aprilie — 1 octombrie). Au urmat britanicii, ce au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai — 16 octombrie), apoi Belgia, Danemarca, Franța, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia.
