
În seara de Ajun de Crăciun, în jurul orei 22.00, un autoturism Opel condus de un tânăr în vârstă de 18 de ani, posesor al permisului de conducere de doar 4 luni, a pierdut controlul volanului și a rupt parapetul de protecție de pe marginea drumului și a sărit de pe dig oprindu-se pe o parte. Autoturismul venea de la Galați spre Brăila pe DN 22B.
În autoturism se mai aflau încă două persoane. Un alt tânăr, aflat pe bancheta din față, în dreapta șoferului, tot din Brăila, care la fel ca șoferul a scăpat doar cu câteva zgârieturi, șoferul fiind tăiat la o mână de la cioburile de la parbrizul spart. Ambii pot spune că s-au născut a doua oară.
Nu același lucru se poate spune și despre fata în vârstă de 16 ani, aflată pe bancheta din spate, care a fost transportată la spital pentru a primi îngrijiri medicale, ea fiind singura care a suferit lovituri în zona capului.