
Marți, 8 decembrie, la ora 13:30, un tânăr de 25 de ani, din comuna Traian, a sesizat poliţiştilor de la Postul de Poliţie Comunal Traian faptul că Bratu C. (62 de ani) a împuşcat un câine fără stăpân care intrase în curtea lui.
Poliţişti din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase s-au deplasat la locul faptei au făcut verificări, în urma cărora au stabilit că bărbatul reclamat este deţinător legal de două arme letale de vânătoare şi o armă neletală de tir sportiv. Polițiștii au stabilit că acesta, în timp ce se afla în curtea locuinţei lui, ar fi tras cu arma de vânătoare în direcţia unui câine care trecea prin apropierea imobilului.
Poliţiştii au ridicat în vederea continuării cercetărilor cele trei arme şi 199 de cartuşe aferente armelor de vânătoare.
Faţă de C.Bratu s-a luat măsura anulării dreptului de port şi folosire a armelor şi i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de practicarea tirului pe animale domestice şi uz de armă letală fără drept, conform Legii 205/2004 (republicată), privind protecţia animalelor, şi, respectiv, Codului penal.