
Lucrările de refacere a acoperișului cu tablă la clădirea Teatrului „Maria Filotti” din Brăila sunt în întârziere cu aproape trei luni față de graficul inițial al lucrărilor, datorită unor prevederi birocratice și a nerespectării în proiect a unor detalii tehnice. Astfel, în prezent clădirea este protejată doar de o folie de plastic, care ar putea ceda în cazul în care vremea s-ar înrăutăţi.
În proiectul de reabilitare a teatrului brăilean s-a prevăzut ca acoperişul să fie învelit cu tablă de cupru. Direcţia Judeţena pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional a atras atenţia că trebuie folosită tablă zincată, aşa cum a fost în anii 1900, deoarece clădirea Teatrului Maria Filotti este monument istoric, iar lucrările de reabilitare trebuie să respecte reguli stricte.

Procesul birocratic prin care achiziţia de tablă de cupru a trebuit schimbată cu achiziţia de tablă zincată a întârziat lucrările cu cel puţin trei luni de zile.
Clădirea teatrului „Maria Filotti” a intrat în reabilitare în luna februarie 2014, iar proiectul a vizat consolidarea structurii de rezistenţă a imobilului, refacerea instalaţiilor termice, sanitare şi electrice, repararea acoperişului, reabilitarea cupolei de sticlă din interior, schimbarea tapetului de pe pereţii sălii mari, înlocuirea podelei scenei şi multe alte aspecte.
Contractul de reabilitare a clădirii Teatrului „Maria Filotti” a fost câştigat, în urma licitaţiei derulate pe SEAP, de SC „Concivia” SA, având ca subcontractori firmele brăilene „Pancronex” şi „LEN Co Electronic” SRL. Valoarea contractului este de 15,6 milioane de lei, din care 80,35% reprezintă fonduri europene nerambursabile, 17,65% bani de la bugetul de stat şi 2% contribuţie de la bugetul local. Lucrările ar trebui terminate în luna decembrie a acestui an.
