
În această dimineață, în jurul orei 9.30, un grav accident rutier s-a produs pe DN 2B între localităţile Făurei şi satul Filipești, comuna Surdila Găiseanca, în apropiere de popasul Brotăcelu.
Un bărbat în vârstă de 64 de ani, N. Dumitru, din satul Drogu, comuna Galbenu, care conducea autoturismul Volkswagen Golf, ar fi adormit la volan şi a intrat într-un copac aflat pe marginea Drumului Național. Șoferul a rămas încarcerat la volan și a fost nevoie de un echipaj al ISU ”Dunărea” Brăila pentru a fi scos dintre fiarele contorsionate.
În maşina care se îndrepta spre județul Buzău se mai afla fiul acestuia, în vârstă de 22 de ani, tot din Drogu, care a scăpat cu răni mai uşoare. Brăileanul de 64 de ani implicat în accidentul de la Filipeşti a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Brăila. Medicii urmează să-l supună unor investigaţii amănunţite.
Timp de jumătate de oră traficul în zonă a fost întrerupt.