În noaptea de 15 spre 16 august, la ora 1.25, personalul de serviciu din cadrul Poliției oraşului Însurăţei a fost sesizat, prin apelul de urgenţă 112, de către B. Ion, din oraşul Orhei-Republica Moldova, că, în timp ce se deplasa cu autoturismul său, pe DE 584, între localităţile Însurăţei şi Bărăganul, a fost implicat într-o tamponare cu un alt autoturism, fără a rezulta victime omeneşti.
După primirea sesizării, la locul producerii evenimentului s-au deplasat poliţiştii, care i-au identificat pe cei doi conducători auto implicaţi în coliziune şi i-au testat cu aparatul etilotest.
În cazul lui B. Ion, rezultatul a fost negativ, iar în cazul lui T. Florin (35 de ani), din satul Spiru Haret, comuna Berteştii de Jos, celălalt participant la trafic implicat în accident, rezultatul a fost de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la Centrul de Permanenţă Însurăţei, pentru recoltarea probelor biologice de sânge şi stabilirea alcoolemiei exacte.
Pe numele lui T. Florin a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.