
Poliţişti din cadrul Secţiei 5 de Poliţie Rurală Viziru, pe timpul desfăşurării unei acţiuni pe linia prevenirii braconajului piscicol, l-au depistat, marți în jurul orei 14.45, pe DC 15, la intrare în localitatea Berteştii de Jos, pe B. Marinel (51 de ani), din satul Spiru Haret, comuna Berteştii de Jos, care acesta transporta cu autoturismul cantitatea de 5 kg de crap, fără a deţine documente de provenienţă. Poliţiştii i-au ridicat în vederea confiscării peştele şi i-au întocmit dosar penal, conform O.U.G. 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura.
Tot ieri, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Transporturi Navale Brăila, împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila, reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură Moldova-Filiala Brăila şi Gărzii Naţionale de Mediu-Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu Brăila, au organizat şi desfăşurat o acţiune pentru combaterea infracţiunilor de braconaj piscicol.
Astfel, au fost depistate trei persoane suspecte în zona de trecere cu bacul Gropeni, care au fost legitimate şi s-a stabilit că se numesc S. Costel (38 de ani), C. Costel (42 de ani) şi N. Petrică (45 de ani), toţi trei din municipiul Brăila, care deţineau în portbagajul autoturismului, lângă care se aflau, cantitatea de 188 kg de peşte, din speciile crap, caras, plătică, sânger, somn şi ştiucă.
Deoarece persoanele depistate nu aveau documente pentru peştele deţinut, poliţiştii l-au confiscat şi predat unei societăţi comerciale, pentru a fi valorificat.
În cauză a fost întocmit dosar penal, conform prevederilor O.U.G. 23/2008 (modificată), privind pescuitul şi acvacultura.