Ultima ședință a Consiliului Județean Brăila a început cu un moment de reculegere în memoria eroilor Revoluției din decembrie 1989 căzuți în luptele de la Brăila, dar și în memoria celor patru morți din accidentul aviatic de la Siutghiol, unde a decedat și medicul de origine brăileană, Laura Vizireanu, devenită post-mortem Cetățean de onoare al Brăilei.
Pe lângă faptul că au luat act de demisia fostului vicepreședinte Florin Mija și l-au ales pe Viorel Mortu ca înlocuitor al acestuia în funcţia de vicepreşedinte, mandatându-l și ca preșeinte interimar, consilierii judeţeni au supus la vot şi excluderea din CJ a fostului liberal Cristian Ancuţa. În ciuda insistenţelor consilierului devenit independent în urma OUG55/2014, că proiectul privind încetarea mandatului său să fie scos de pe ordinea de zi, vicepreşedintele Ovidiu Nechita nu s-a lăsat înduplecat şi a insistat ca proiectul să fie supus votului. Cu toate acestea, Ancuţa a primit girul majorităţii consilierilor de a rămâne în plen, proiectul privind eliberarea sa din funcţie primind 8 voturi „pentru” şi 19 „împotrivă” din 27 voturi valabil exprimate, un vot fiind nul.
Un alt moment tensionat l-a avut în centrul atenției pe fostul PDL-ist Silviu Radu, care ”s-a supărat ca văcarul pe sat” și a decis să părăsească sala de ședință chiar când vroia să își exprime un punct de vedere asupra punctului 11 de pe ordinea de zi. Părăsirea sălii de ședință a venit după ce la o remarcă a unui consilier județean la adresa sa, Silviu Radu s-a arătat deranjat de faptul că Ovidiu Nechita, care conducea ședința, a spus că intervenția colegului ar fi salvarea sa, Radu interpretând că ironiile colegilor fac trimitere directă la Fundația Ambulanța pentru Toți, acolo unde Silviu Radu este manager. După părăsirea sălii de către Silviu Radu, lucrările plenului CJ au fost reluate, fără alte incidente.
La proiectul privind aprobarea contribuției anuale a CJ Brăila la bugetul de venituri și cheltuieli al ADR Sud-Est pe anii 2013 și 2014, aprobat în unanimitate, consilierul Gicu Mitache a solicitat ca la proxima ședință să le fie prezentat consilierilor organigrama instituției cu salariile aferente. Proiectul de la punctul 10 al ordinii de zi a generat cele mai multe dezbateri și controverse. Consilierul liberal, Marian Sîrbu, fost director ARR-Brăila, a susținut ca plenul să aprobe doar solicitările instituțiilor de modificare și completare a caietelor de sarcini al serviciului public de transport județean. Argumentele aduse de consilierul PNL n-au fost suficient de convingătoare pentru majoritatea consilierilor, care au aprobat cu 19 voturi pentru, 8 împotrivă și o abținere, proiectul în forma inițială.
Au fost de asemenea au fost aprobate statele de funcții de la aparatul de specialitate al CJ Brăila, Centrul Județean pentru Promovarea Culturii Tradiționale, Școala Populară de Arte Vespasian Lungu, dar și numirea ca director general interimar la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila, pe o perioadă de 6 luni, a doamnei Simona Cimpoaie. Aceasta a mulțumit consilierilor pentru încrederea acordată, dar și pentru susținerea financiară a instituției de către CJ Brăila, fără de care instituția n-ar fi funcționat la parametrii de calitate, condițiile de trai ale persoanelor instituționalizate la DSASPC Brăila le au.