
Interes enorm pentru meciul dintre HCM Baia Mare și CSM București, programată în etapa a noua din Liga Națională de handbal feminin. HCM s-a distanțat la patru puncte de urmăritoarea sa, după succesul de duminică seara, profitând și de penalizarea echipei bucureștene dictată în urma meciului cu SCM Craiova. Derby-ul campionatului a fost devansat la solicitarea celor de la Baia Mare, care pe 17 octombrie va întâlni la Baia Mare pe MKS Selgros Lublin din Polonia, în primul meci din grupele Champions League.

Meciul a fost extrem de echilibrat, în prima repriză diferența maximă dintre cele două fiind de două goluri, 2-4 (min. 6), 3-5 (min. 7), 7-9 (min. 18). HCM Baia mare a fost doar de două ori în avantaj pe tabela de marcaj în prima repriza: la 1-0 în primul minut de joc, scorul fiind deschis de Do Nascimento, respectiv în minutul 28, când Luciana Marin a stabilit și scorul pauzei, 12-11.
Ca de obicei, echipa lui Costică Buceschi a evoluat mai bine în partea a doua a meciului. În minutul 32, Ada Nechita a adus HCM-ul pentru prima dată la diferență de două goluri, scor 13-11 și tot ea a marcat pentru 15-12 în minutul 35. În minutul 47, băimărencele au avut patru goluri avantaj, scor 18-14, cea mai mare diferență de scor din acest joc. CSM-ul s-a apropiat amenințător și cu cinci minute înainte de final, campioana mai avea un singur gol avantaj, scor 20-19, iar un minut mai târziu era 21-20. Două goluri consecutive reușite de Eliza Buceschi clarifică situația și fetele antrenate de Mette Klit nu au mai putut răsturna rezultatul, Baia Mare câștigând derbyul cu 24-21 (12-11).
HCM Baia Mare: Ungureanu (2 intervenții), Arenhart (10+2 de la 7 m) – Buceschi -6 goluri, Nechita -4, Gjorgjijevska -4, Marin -3 (2 de la 7 m), Do Nascimento -3 (2 de la 7 m), Ardean Elisei -2, Makeeva -1, Lobach -1. Do Nascimento și Buceschi au ratat câte o aruncare de la 7 m.
CSM București: Pessoa (14 intervenții+1 de la 7 m), Iordache (un 7m parat) – Torstensson -7 goluri (1 de la 7 m), Rodrigues -4, Fachinello -3, Martin -3, Tivadar -1, Vărzaru -1, Da Silva -1, Curea -1. Rodrigues și Martin au ratat câte o aruncare de la 7 m.
După acest meci disputat în devans pentru etapa a IX-a, campionatul va fi întrerupt până pe 19 octombrie, când se vor disputa celelalte meciuri din această etapă. Până atunci, urmează o perioadă de pregătire a naționalei feminine a României, care pe 8 octombrie, de la ora 18.15, va întâlni într-un meci de pregătire naționala Ungariei, iar pe 10, 11 și 12 octombrie, naționala pregătită de Gheorghe Tadici va disputa trei jocuri de verificare cu echipa Rusiei. Din lotul echipei României, convocat de Tadici, făcea parte și handbalista Dunării Brăila, Gabriela Perianu, dar aceasta a fost trimisă acasă de Gheorghe Tadici, la fel ca și Claudia Constantinescu, ambele acuzând probleme medicale.
Următorul meci al Dunării Brăila va fi în deplasare, la Corona Brașov, un prim derby pentru echipa brăileană. Înaintea acestui duel, Corona se află pe locul 4 cu 19 puncte, iar HC Dunărea pe locul 5 cu 18 puncte.
