
Călin Popescu Tăriceanu, viitor tătic la vârsta de 62 de ani, anunţă începerea procedurii de suspendare a președintelui Traian Băsescu, printr-o scrisoare a Partidului Liberal Reformator (PLR) dată publicităţii prin care preşedintele formațiunii solicită demararea suspendării şefului statului din mai multe motive, inclusiv din cauza implicării fratelui preşedintelui în „fapte de corupţie extrem de grave”.
Potrivit comunicatului, Călin Popescu Tăriceanu cere ca procedura să fie demarată pe 23 septembrie, iar referendumul de demitere să aibă loc pe 2 noiembrie, în aceeaşi zi în care se organizează primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Preşedintele Senatului invocă două momente în care preşedintele ar fi încălcat Constituţia, preluând astfel tema de la arestatul Dan Voiculescu.
În scrisoarea PLR sunt menționate „atingerea gravă şi iremediabilă adusă prestigiului funcţiei prezidenţiale prin implicarea fratelui Preşedintelui României în fapte de corupţie extrem de grave, precum şi relaţiile acestuia cu persoane care aparţin unor grupuri de crimă organizată foarte periculoase, grupuri care au fost folosite în interes electoral şi de Preşedintele României.
„Când Preşedintele l-a păcălit pe premier la semnarea Pactului de coabitare, Traian Băsescu a nesocotit Constituția în litera şi spiritul ei”, se mai arată în documentul PLR
Călin Popescu Tăriceanu vorbea despre o eventuală declanşare a procedurii de suspendare încă de acum o lună. Atunci, decizia era susţinută de premier.
Tăriceanu se confruntă însă cu o mare problemă în ceea ce privește candidature sa la alegerile prezidențiale din partea PLR, pentru că acest partid nu există scriptic în Registrul partidelor politice din România, o decizie în privința transformării Partidului National al Mediului în Partidul Liberal Reformator urmând a fi luată de Tribunalul București abia pe 9 octombrie 2014, la trei săptămâni după termenul limită de depunere a candidaturilor.
Inițiativa lui Tăriceanu are însă un scop precis, acela de a transforma campania electorală pentru alegerile prezidențiale întruna anti-Băsescu, o campanie care în lipsa candidaturii sale să-i servească lui Victor Ponta. În mintea fostului ”premier-manechin”, e nevoie ca să se ia iar în dezbatere tema celor ”7,4 milioane” de români care au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu în 2012 să vină din nou la vot pentru un nou referendum, organizat odată cu primul tur al prezidențialelor, iar apoi să intre să voteze candidatul PSD la prezidențiale. Avantajul lui Tăriceanu ar fi că el va asigura interimatul la Cotroceni după suspendarea din funcție a lui Traian Băsescu. Majoritatea parlamentară pe care o au acum ”PSD și acoliții” le permite un astfel de demers și nimic nu le poate sta în cale să treacă la o a treia suspendare, chiar dacă nu e o suspendare concretă, pe încălcarea Constituției de către Președinte.
Probabil că pentru acest demers Tăriceanu are promis un post călduț și după alegerile prezidențiale, de ce nu chiar de premier, mai ales acum când candidatura sa la prezidențiale nu mai poate fi decât din postura de independent.