
Miercuri, trei din cele cinci romance calificate in turul 2 la US Open au evoluat pe terenurile de la Flushing Meadows, unde au avut de înfruntat adversare mult mai puternice decât în primul tur.
Prima româncă care a jucat în turul 2 a fost Irina Camelia Begu, care a avut-o ca adversară pe italianca Roberta Vinci, favorita 28 la turneu de la New York. După un început foarte bun de meci, în care românca și-a adjudecat primul set cu 6-2, experiența italiencei și-a spus cuvântul și aceasta și-a adjudecat setul al doilea cu 6-4, deși Irina a fost prima care a făcut breakul în acest set. În decisiv Begu n-a mai ținut ritmul cu Vinci, câștigând un singur ghem, la 3-0 pentru italiancă, aceasta impunându-se după o oră și 49 de minute cu 2-6/6-4/6-1.
Simona Halep a avut-o ca adversară în turul secund pe Jana Cepelova de Slovacia, în fața căreia s-a impus fără probleme cu 6-2/6-1. După ce a fost condusă în primul set cu 2-0, românca a revenit și a câștigat șase ghemuri consecutiv, adjudecându-și primul set. Istoria setului secund a fost aproape identică, numai că de data aceasta Cepelova a câștigat doar primul ghem din set, Simona câștigându-le pe următoarele 6 și încheind meciul după doar 58 de minute de joc. În șaisprezecimile de finală Simona Halep o va întâlni pe croata Mirjana Lucic-Baroni, jucătoare venită din calificări și care a eliminat-o în primul tur pe Garbine Muguruza, iar în turul 2 a trecut de Shahar Peer.
Alexandra Dulgheru a încercat imposibilul în meciul cu Maria Sharapova, favorita numărul 5 la acest turneu, iar românca a fost aproape de a realiza surpriza. Dulgheru a câștigat primul set cu 6-4 deși a fost condusă cu 2-0 și a demonstrat că poate juca de la egal la egal cu sportiva din Rusia. În setul al doilea s-a mers cap la cap pana la 3-2 pentru Sharapova, moment în care rusoaica a făcut primul break alb și s-a distanțat la 4-2, avantaj pe care l-a păstrat pânăla final, câștigând setul doi cu 6-3. Dulgheru a cerut înaintea setului decisiv time-out și a plecat la vestiare, dar când a revenit a pierdut primele 4 ghemuri și soarta meciului era decisă. Cu probleme musculare la picior, dar și cu probleme la încheietura mâinii drepte, Alexandra Dulgheru nu a mai avut forța să țină pasul cu Sharapova, pierzând și setul al treilea cu 2-6.
Astăzi de la ora 20.00, Monica Niculescu o va întâlni în turul 2 de la US Open pe Barbora Zahlavova Strycova din Cehia, favorită 30 la acest turneu de Grand Slam. Joi dimineață, de la ora 4.00, ora României, Sorana Cîrstea va avea o misiune dificilă în meciul cu Eugenie Bouchard, favorita 7 la acest turneu.