Cum la baltă nu am prea avut timp să merg, din motive obiective, fireşte – ba că nu era vremea bună, ba că nu era galbenă păsărica de pe gardul bisericii, ba că… motive găseşti cu duiumul, important este că nu m-am dus – am plecat în căutarea unor cărăşei, sau „pitaci”, cum le mai spune, pe care să-i rumenesc întregi în ulei şi să-i aşez gospodăreşte lângă un mujdei de usturoi verde. Şi azi – Evrika! – i-am găsit pe mal de Dunăre, la un pescar care-şi făcea veacul încă de cu seară pe acolo. Ne-am înţeles la pret şi, gata, acasă cu… captura. Mai proaspeţi nu aveau cum să fie, întrucât mişcau toţi.
Aşa că i-am curăţat – vezi Curatarea pestelui – Tehnica de baza, apoi i-am rumenit – vezi Frigerea si rumenirea pestilor – Metode de baza.
- 1 kg cărăşei mici, proaspeţi
- 1 legătură usturoi verde
- 300 g mălai
- apă
- sare
- ulei
A ieşit ceva de vis, de dai cu căciula-n câine!
Ce vă mai rămâne de făcut? Trageţi repede o mămăliguţă, alcătuiţi pe fugă un mujdei de usturoi verde şi… gata!, nu mai zici nimic, că vă înecaţi! Nu uitaţi, totuşi, de cinstea cuvenită: un pahar de vin alb Aligote.
S-aveţi poftă!
Şi un scurt citat din William Shakespeare:
Peştii se prind cu undiţa, iar oamenii cu vorba.

