Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Brăila a aprobat, la data de 27 august 2026, un plan de măsuri urgente privind suspiciunea unui focar la exploatația SC ZOOMAXIM SRL din comuna Gemenele. Până la confirmarea sau infirmarea oficială a bolii, exploatația a fost plasată sub supraveghere, fiind aplicate unele măsuri.
Astfel, s-a dispus măsura de izolare a tuturor animalelor suspecte și suspendarea oricăror transporturi de animale de la sau înspre unitatea afectată, interzicerea ieșirii din exploatație a cărnii, produselor din carne, laptelui, brânzei provenite de la rumegătoare mici, precum și a furajelor și ustensilelor. Totodată, s-a dispus păstrarea cadavrelor într-un spațiu separat, până la prelevarea probelor de către medicii veterinari și ecarisarea teritoriului, dar și interzicerea sacrificării ovinelor și caprinelor, excepție făcând cazurile expres autorizate de autoritatea competentă. Autoritățile au dispus și amplasarea dezinfectoarelor rutiere la intrările și ieșirile din exploatațiile suspecte pentru prevenirea răspândirii bolii.
În paralel, CJSU Brăila a modificat și completat planul de acțiune pentru combaterea focarului deja confirmat în comuna Măxineni, pentru a asigura eliminarea virusului în condiții de minimă difuzibilitate. Noile reglementări pentru zona afectată și zonele de protecție includ aprobarea unor locuri specifice pe teritoriul comunei Măxineni, identificate prin coordonate geografice exacte, destinate îngropării și interzicerea scoaterii din arealul afectat a cărnii, subproduselor, laptelui, brânzei, a furajelor și a oricăror deșeuri susceptibile de a transmite variola ovină și caprină.
De asemenea, s-a dispus și interzicerea circulației laptelui și a colostrului obținut de la animalele din speciile listate, atât în zona de protecție, cât și în zona de supraveghere, dinspre unitățile aflate în zona de restricție.
Ca urmare a confirmării focarului din județul vecin Tulcea, s-a instituit Planul de măsuri de siguranță pentru prevenirea răspândirii bolii pe teritoriul județului Brăila. Măsurile vizează direct zona de protecție (localitatea Titcov, UAT Frecăței) și zona de supraveghere (localitățile Frecăței, Salcia și Agaua din UAT Frecăței, precum și localitatea Țăcău din UAT Mărașu), incluzând restricții severe de mișcare a animalelor și controale de biosecuritate.
Instituția Prefectului – Județul Brăila înțelege pe deplin dificultățile și îngrijorarea crescătorilor de animale în această perioadă critică și-i asigură că se efectuează de urgență toate demersurile pentru acordarea despăgubirilor financiare cuvenite fermierilor ale căror animale au fost afectate sau supuse măsurilor de ucidere de urgență. Comisiile de evaluare activează deja în teren pentru stabilirea valorii de înlocuire a animalelor și întocmirea dosarelor conform cadrului legal
Implementarea acestor măsuri este monitorizată de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Brăila și vizează informarea populației și protejarea tuturor exploatațiilor comerciale și gospodăriilor din județ.
