În perioada 17–23 august a.c., toate activitățile și manifestările desfășurate în municipiul și județul Brăila s-au derulat în condiții de siguranță, fără a fi înregistrate incidente majore, jandarmii brăileni contribuind, alături de celelalte structuri abilitate, la menținerea ordinii și siguranței publice.
În această perioadă, efectivele Jandarmeriei Brăila au desfășurat 98 de misiuni de menținere a ordinii publice, prin patrule independente și patrule mixte, atât în municipiul Brăila, cât și în județ; 7 misiuni de asigurare a ordinii publice și 10 activități în colaborare / cooperare cu alte instituții.
În cadrul misiunilor desfășurate, au fost constatate 6 infracțiuni și aplicate 41 de sancțiuni contravenționale, dintre care 7 avertismente și 34 de amenzi, în valoare totală de 9.600 de lei.
Totodată, au fost desfășurate 16 activități informativ-preventive, cu ocazia manifestărilor cultural-artistice din municipiul și județul Brăila, dar și a manifestărilor sportive. De aceste activități au beneficiat peste 6.700 de participanți, fiind distribuite peste 2.400 de pliante și flyere cu recomandări preventive.
Pe timpul misiunilor, jandarmii au legitimat peste 255 de persoane, iar echipajele de intervenție au acționat pentru soluționarea situațiilor sesizate de cetățeni.
Jandarmeria Brăila le recomandă cetățenilor să se informeze din surse oficiale, să acorde atenție recomandărilor și indicațiilor transmise de forțele de ordine și de celelalte instituții abilitate, întrucât, în contextul manifestărilor cu public numeros, pot apărea situații neprevăzute.
O informare corectă și respectarea recomandărilor contribuie la prevenirea incidentelor și la desfășurarea activităților în condiții de siguranță.



