Sâmbătă, 22 august, la Tudor Vladimirescu, s-a jucat un meci amical între două echipe care în sezonul viitor se vor confrunta pentru locurile fruntașe din Liga 4, Șoimii Tudor Vladimirescu și Viitorul Ianca. Echipa din Ianca a câștigat, scor 0-3 (0-1).
Golurile celor de la Viitorul Ianca au fost marcate de Fătu, în minutul 12, Saghin, în minutul 77 și Cazacov, în minutul 83. Viitorul Ianca redevine o echipă cu o valoare a jucătorilor peste nivelul Ligii a 4-a, pregătiți de Valentin Durbacă și Costin Dobrin, cu mulți jucători tineri, dar care au deja multe meciuri la nivelul Ligii a 3-a, în tricoul celor de la Dacia Unirea Brăila.
În meciul de la Tudor Vladimirescu pentru Viitorul Ianca au jucat: Zainea – Fătu, Simion, Dobrin, Tarozzi – Stoian, Postolache, Streche, Grecea – Bașturea, Czetz. În repriza a doua, după minutul 55, au mai intrat: Stratulat, Moise, Saghin, Cazacov, Cioarec, Antohe, Nicolae. Au rămas pe teren tot meciul: Zainea, Simion, Tarozzi și Bașturea.
Liga 4 se va relua pe 5 septembrie, cu 12 echipe la start. Alături de Viitorul Ianca și Șoimii Tudor Vladimirescu în Liga 4 vor mai evolua: CS Făurei, Daous Dava Brăila, CS Suporter Progresul Brăila, Viitorul Galbenu, ACS Comunal Cazasu, CS Comunal Tricolorul Viziru, Viitorul Însurăței, Victoria Traian, Viitorul Cireșu, CS Local Mircea Vodă.
Tragerea la sorți a programului competițional va avea loc miercuri, 26 august, la sediul AJF Brăila.
