În noaptea de 10 spre 11 august a.c., polițiști din cadrul Biroului Ordine Publică, în jurul orei 01:30 au observat un autoturism ce se deplasa pe strada Industriei din municipiul Brăila, care la vederea echipajului de poliție, a mărit viteza de deplasare.
Polițiștii au folosit semnalele luminoase și acustice și au procedat la urmărirea acestuia în trafic, autoturismul în cauză continuându-și deplasarea pe mai multe străzi din municipiu fiind interceptat și oprit pe strada Industriei. La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 38 de ani, din municipiul Brăila, iar în urma testării acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, bărbatul a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
