Luni. 10 august a.c., în jurul orei 09:25, polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că pe strada General Eremia Grigorescu a avut loc un eveniment rutier.
Din verificările efectuate de polițiștii care au intervenit la fața locului a reieșit că în timp ce se deplasa pe strada Roșiori dinspre strada Cloșca, un autoturism condus de un bărbat de 49 de ani din municipiul Brăila, ar fi efectuat virajul la dreapta pe strada General Eremia Grigorescu, către strada Griviței, unde ar fi surprins și accidentat un pieton de 77 de ani, din municipiu. În urma evenimentului, bărbatul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.
Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
