În doar opt luni ale anului școlar 2025-2026, peste 1.700 de elevi și 600 de profesori din întreaga țară au demonstrat că implicarea și responsabilitatea civică pot schimba comunități întregi. Programul național de educație de mediu Eco Provocarea anunță bilanțul impresionat al celei de-a 15-a ediții a concursului național: o ediție record, definită de pasiunea tinerilor ecoambasadori, devotamentul profesorilor coordonatori și o mobilizare extraordinară la nivel național.
FORȚA UNEI GENERAȚII RESPONSABILE: SUTE DE MII DE FAPTE BUNE PENTRU MEDIU
Eco Provocarea este o mișcare și un concurs național care inspiră elevii și profesorii să facă diferența prin educație de mediu pusă în practică. Tinerii devin ecoambasadori activi și cetățeni responsabili prin: reciclare, plantare, organizare de acțiuni civice active în comunitățile care au nevoie și prin ateliere și lecții educaționale special create de experți.
Ediția cu numărul 15 a programului Eco Provocarea a reunit mai mult de dublul numărului de echipe față de anul precedent. În total, anul acesta 149 de echipe din toată România (56 de echipe de Liceeni și 93 de echipe de Juniori) s-au transformat în adevărați catalizatori ai schimbării în școlile și localitățile lor.
Rezultatele acestei ediții arată o implicare spectaculoasă a celor peste 1.732 de elevi și a celor 600 de profesori, care au reușit pe parcursul anului școlar, prin activități teoretice și practice de educație de mediu, să obțină rezultate remarcabile:
- 60.246 de elevi au participat la ateliere și lecții educaționale);
- 2.880 de lecții și ateliere desfășurate la clasă;
- 134.475 kilograme de deșeuri colectate și trimise la reciclare;
- 75.469 de puieți plantați în toată România;
- 194 de inițiative de cetățenie activă organizate de elevi pentru comunitățile lor.
Adevărata poveste a Eco Provocarea este însă povestea ecoambasadorilor, copii și adolescenți care au învățat să își facă vocea auzită, să lucreze în echipă și să devină lideri ai sustenabilității.
CINE SUNT CÂȘTIGĂTORII EDIȚIEI A 15-A
Echipa Eco Provocarea a publicat pe ecoprovocarea.ro clasamentul complet al echipelor. În conformitate cu regulamentul concursului, efortul celor mai active echipe este răsplătit astfel:
- Tabăra de Leadership pentru Mediu: 10 echipe de Liceeni au câștigat locuri de participare în tabăra de formare în leadership pentru mediu.
- Premii în valoare de 55.000 de lei: 13 echipe de Juniori (primar și gimnazial) sunt premiate în bani, de la 1.000 la 10.000 de lei pentru echipă.
„Cine s-ar fi gândit că în numai 8 luni de zile, cu entuziasmul și motivația a 149 de școli, se pot obține astfel de rezultate? Adevărata magie a Eco Provocarea nu stă în cifre, stă în sufletul pus în fiecare acțiune, implicarea fiecărui elev, cadru didactic, părinte, autoritate locală și voluntar. Acești tineri ecoambasadori ne arată că viitorul se construiește azi, cu fiecare puiet plantat, fiecare kilogram de deșeuri reciclat și cu fiecare lecție despre protejarea mediului”, declară reprezentanții Eco Provocarea.
15 ANI DE ACTIVITATE AI PROGRAMULUI
Eco Provocarea sărbătorește 15 ani de activitate, iar în toți acești ani, cei peste 12.500 de ecoambasadori au schimbat lumea din jurul lor. În acești 15 ani, ei au reușit să:
- Recicleze 1.134.626 kilograme de deșeuri reciclabile;
- Predea lecții de educație de mediu pentru 137.858 de elevi;
- Planteze 468.782 copaci în toată România.
Reușita acestui program național este susținută de parteneri vizionari, care investesc constant în educația de mediu și în tânăra generație, acele companii care aleg să fie pilonii din spatele acestei comunități și care sprijină pas cu pas misiunea de a crește o generație responsabilă față de mediu.
Orange Romania a susținut misiunea de a dezvolta educația de mediu în școlile din România pe parcursul anului școlar 2025-2026, ca partener strategic al Eco Provocarea.
Totodată, reprezentanții Eco Provocarea adresează mulțumiri și recunoștință și partenerilor și sponsorilor care au susținut activitățile ecoambasadorilor și desfășurarea programului în acest an: Garanti BBVA, Goldman Sachs Gives, RER Group.



