Ministerul Educației și Cercetării a publicat rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, la proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice din învățământul preuniversitar (Sesiunea 2026). Datele statistice arată că județul Brăila se menține la un nivel mediu de promovabilitate, cu peste jumătate dintre candidați reușind să obțină nota minimă necesară angajării pe o perioadă nedeterminată.
La nivelul județului Brăila, după etapa de soluționare a contestațiilor, au fost înregistrați 391 de candidați cu note finale. Dintre aceștia, niciun candidat nu a obținut nota extremă 1, dar, în același timp, niciun dascăl brăilean nu a reușit să obțină nota maximă 10.
La nivelul județului Brăila, 208 candidați (reprezentând 53,20% din total) au obținut note peste 7, baremul necesar pentru a putea ocupa un post de titular., dar nu a fost înregistrată nici o notă de 10. Note între 5 și 6,99 au obținut 135 de candidați (34,53%), care sunt note de trecere pentru suplinire. Alți 48 de candidați (12,28%) nu au reușit să obțină nici măcar nota 5 (încadrându-se în intervalul 1,01 – 4,99).
Pentru candidații din promoția curentă (absolvenți ai anului 2026) care au susținut examenul în Brăila, procentul notelor între 7 și 9,99 a fost de exact 50,0%.
Raportat la media națională, unde 54,41% dintre candidați au obținut note peste 7 după contestații, județul Brăila se situează imediat sub acest prag, cu procentul său de 53,2%.
Topul național al județelor cu cele mai mari procente de note peste 7 este deschis de Județul Dolj, care conduce clasamentul național, cu un procent excelent de 63,31%, urmat de Județul Cluj cu 63,1%. Municipiul București a înregistrat un procent de 57,77%.
Dacă privim spre județele vecine, Brăila (53,2%) este devansată ușor de Galați, care a înregistrat un procent de 55,6% candidați cu note între 7 și 9,99. Pe de altă parte, județul Tulcea se află la polul opus, cu un procent de doar 34,9% note peste 7, fiind unul dintre județele cu cele mai slabe rezultate din țară, alături de Călărași (33,5%).
La capitolul notelor mici (sub 5), Brăila are un procent de 12,3%, stând mult mai bine decât județul Călărași (CL), care deține recordul negativ național de 26,60% lucrări sub nota 5. Cea mai bună situație la acest indicator a fost raportată în județul Harghita (HR), unde doar 8,40% dintre candidați au luat note sub 5.
În ceea ce privește excelența, 28 de candidați la nivel național au reușit să obțină nota 10 perfectă după contestații. Cele mai multe note maxime s-au înregistrat în București, Bihor (BH), Harghita (HR) și Mureș (MS), fiecare cu câte 3 candidați de nota 10.
Aceste rezultate finale vor sta la baza ședințelor publice de repartizare a posturilor didactice, unde candidații brăileni cu note peste 7 vor avea prioritate la ocuparea catedrelor vacante pe perioadă nedeterminată.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.
