Echipa de juniori CS Luceafărul Brăila U14, formată din jucători născuți în anii 2012 și 2013, a încheiat un sezon de excepție, reușind să câștige campionatul interjudețean, organizat de AJF Brăila în parteneriat cu AJF Galați, după un parcurs impresionant. Tinerii fotbaliști brăileni, pregătiți de profesorul Nicușor Baldovin, au dominat competiția, bifând 16 victorii și un rezultat de egalitate, cu un golaveraj spectaculos: 109 goluri marcate și doar 12 goluri primite.
Performanțele echipei au fost completate și de reușita individuală a lui Matei Baldovin, care a devenit golgheterul competiției, cu nu mai puțin de 62 de goluri marcate.
Rezultatele din retur:
Luceafărul Brăila – Victoria Traian 1-1
Luceafărul Brăila – Tractorul Viziru 9-2
Luceafărul Brăila – ACS Comunal Cazasu 9-0
Luceafărul Brăila – Suporter Club Brăila 12-0
Luceafărul Brăila – Fortuna Galați 4-0
Luceafărul Brăila – Sporting Liești 6-0
Luceafărul Brăila – Real Galați 6-0
Luceafărul Brăila – Suporter Club Oțelul Galați 5-3
Lotul echipei CS Luceafărul Brăila U14 a fost format din următorii jucători: Cucu Alexandru, Pepene Ștefan, Ghiță Luca, Tereaca Ionuț, Baciu David, Giol Nicolas, Drogeanu Ionuț, Măzăreanu Matei, Costianu Mario, Baldovin Matei, Nichita Liviu, Bolocan Luca, Lupașcu Cosmin, Tudori Maximus, Timofeer Rareș, Marin Denis, Ichim Cristian, Vlad Ianis , Chiriac Andrei, Stan Flavius, Mocanu Tiberius și Costache Matei. Antrenor: Baldovin Nicușor .
