Trei indivizi condamnați pentru infracțiuni deosebit de grave – trafic de droguri de mare risc și act sexual cu un minor – au ajuns în spatele gratiilor, în urma acțiunilor desfășurate marți, 7 iulie, de polițiștii brăileni. Bărbații, cu vârste cuprinse între 23 și 54 de ani, au fost depistați pe raza județului și transferați direct la Penitenciarul de Maximă Siguranță Galați, pentru a-și ispăși pedepsele dictate de instanță.
La data de 7 iulie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila – Serviciul de Investigații Criminale au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei închisorii, emise de Tribunalul Brăila.
Mandatele au fost emise pe numele unui tânăr de 23 de ani din municipiul Brăila, condamnat la 2 ani și 8 luni de închisoare, și a unui bărbat de 54 de ani din municipiu, condamnat la 1 an și 8 luni de închisoare. Cele două persoane au fost condamnate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.
Polițiștii au încarcerat persoanele în cauză, în Penitenciarul de Maximă Siguranță Galați.
Tot la data de 7 iulie a.c., polițiști din cadrul Secției 3 de Poliție Rurală Făurei, au depistat pe raza localității de domiciliu, un tânăr de 26 de ani din localitatea Jirlău pe numele căruia Judecătoria Făurei a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii ca urmare a unei condamnări a acestuia la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor.
Polițiștii l-au încarcerat pe tânărul în cauză în Penitenciarul de Maximă Siguranță Galați.
