În perioada 23–25 iunie 2026, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Galați – Biroul de Investigare a Fraudelor, împreună cu polițiști ai Direcției de Poliție Transporturi și comisari ai Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Brăila, au desfășurat o serie de controale la sediile unui operator portuar și ale altor 3 societăți comerciale care desfășoară activități în domeniul colectării deșeurilor reciclabile.
În urma verificărilor au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, în valoare de 100.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legislației privind regimul deșeurilor și protecția mediului și a fost dispusă măsura complementară a confiscării unei cantități de peste 500 de tone de deșeuri, constând în fier vechi, carcase și componente auto, mase plastice și alte categorii de deșeuri.
De asemenea, comisarii Gărzii Naționale de Mediu au dispus suspendarea activității uneia dintre societățile comerciale verificate, care desfășura activități de colectare a deșeurilor.
În cadrul verificărilor efectuate pe un amplasament cu o suprafață de aproximativ 14.000 mp, situat în Portul Mineralier și închiriat de o societate comercială din municipiul Galați, au fost descoperite aproximativ 4.000 de tone de deșeuri metalice reciclabile, depozitate în stare avansată de amestec, fără posibilitatea încadrării acestora pe coduri de deșeuri, potrivit prevederilor legale.
Din verificările efectuate a reieșit că deșeurile ar fi fost colectate direct pe amplasamentul respectiv, fără ca societatea să dețină autorizație de mediu pentru desfășurarea unor astfel de activități. De asemenea, pe parcursul controlului, o parte dintre deșeuri ar fi fost relocată către danele portuare, îngreunând stabilirea provenienței acestora.
În urma măsurilor dispuse, polițiștii au descoperit și confiscat peste 500 de tone de deșeuri depozitate în afara unui spațiu autorizat pentru colectare. Totodată, au fost constatate diferențe între stocurile scriptice și cele faptice de deșeuri.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de gestiune frauduloasă și evaziune fiscală.





