Polițiștii brăileni au desfășurat, la data de 11 iunie, o serie de acțiuni operative pentru punerea în aplicare a unor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea emise de instanțele de judecată. Trei bărbați din județul Brăila, condamnați pentru infracțiuni care variază de la infracțiuni rutiere grave și deținere de droguri, până la lovituri cauzatoare de moarte, au fost ridicați și încarcerați.
Toți cei trei indivizi au fost preluați sub escortă și încarcerați la Penitenciarul de Maximă Siguranță Galați pentru ispășirea pedepselor. Iată detaliile intervențiilor desfășurate de forțele de ordine.
Cea mai aspră pedeapsă o are de executat un bărbat de 33 de ani din localitatea Tufești. Acesta a fost depistat pe raza de domiciliu de către polițiștii din cadrul Secției 5 de Poliție Rurală Viziru. Tribunalul Brăila a emis pe numele său un mandat de executare pentru o pedeapsă de 6 ani de închisoare, el fiind găsit vinovat de săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
O altă acțiune a fost desfășurată de Serviciului de Investigații Criminale. Polițiștii au pus în executare un mandat emis tot de Tribunalul Brăila pe numele unui bărbat de 29 de ani din comuna Gropeni. Acesta a primit o condamnare de 7 luni și 10 zile de închisoare, fapta reținută în sarcina sa fiind deținerea de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept.
Tot joi, 11 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ianca au acționat în localitatea Târlele Filiu, unde au depistat, la domiciliul său, un tânăr de 25 de ani. Pe numele acestuia, Judecătoria Făurei a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Tânărul va petrece un an și 6 luni în spatele gratiilor pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul deși avea permisul suspendat.
