Marți, 9 iunie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au desfășurat activități în localitățile Viziru și Lanurile, în cadrul Planului de acțiune pentru prevenirea infracțiunilor săvârșite cu violență în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ.
Demersurile întreprinse au vizat monitorizarea climatului educațional și evaluarea factorilor de risc la nivelul colectivelor de elevi din care provin persoanele implicate în evenimente stradale înregistrate pe parcursul anului școlar curent.
În cadrul activităților, au fost purtate discuții cu reprezentanții unităților de învățământ și cadrele didactice, fiind analizate aspecte referitoare la prevenirea și combaterea comportamentelor violente, identificarea timpurie a situațiilor de risc și consolidarea măsurilor destinate menținerii unui climat de siguranță în mediul școlar.
Inspectoratul de Poliție Județean Brăila continuă implementarea activităților preventive specifice, în cooperare cu instituțiile partenere, în vederea creșterii gradului de siguranță a elevilor și prevenirii victimizării ori implicării acestora în fapte de natură contravențională sau penală.
