Astăzi, 09 iunie 2026, lucrătorii din cadrul Caselor de Pensii din toată țara protestează împotriva modificărilor prevăzute în noua lege a salarizării. Și la Brăila salariații au ieșit în fața sediului instituției purtând mesaje pe care și-au trecut nemulțumirile.
Angajații Casei Județene de Pensii Brăila au organizat astăzi un protest, alăturându-se demersului inițiat la nivel național de Federația Națională Solidaritatea Socială a Muncii (FNSSM), afiliată la Blocul Național Sindical. Sindicaliștii susțin că forma actuală a proiectului noii Legi a salarizării personalului plătit din fonduri publice ar conduce la diminuarea semnificativă a salariilor din sistemul caselor teritoriale de pensii.
Potrivit FNSSM, proiectul legislativ riscă să mențină inechitățile salariale existente și să afecteze puterea de cumpărare a angajaților. Reprezentanții federației arată că, deși susțin necesitatea reformării sistemului de salarizare din sectorul public, noua lege trebuie să fie construită pe principii de echitate, transparență și predictibilitate.
