• Contact
joi, 30, aprilie 2026
No Result
View All Result
ProBraila
8 °c
Braila
11 ° vin
11 ° S
  • Actualitate
  • Politica
  • Administratie
  • Sport
  • Cultura
  • Economie
  • Interviuri
  • Social
  • Actualitate
  • Politica
  • Administratie
  • Sport
  • Cultura
  • Economie
  • Interviuri
  • Social
No Result
View All Result
ProBraila
Home Actualitate

Măsuri de siguranță pentru minivacanța de 1 mai

30/04/2026
in Actualitate
Timp de citire:4 mins read
A A
0
Măsuri de siguranță pentru minivacanța de 1 mai
0
Distribuiri
0
Vizualizări
Share on FacebookShare on TwitterShare on Whatsapp

Efective de la Inspectoratul de Poliție Județean Brăila, Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dunărea” vor fi la datorie pentru ca întreaga comunitate să se bucure de minivacanța de 1 Mai în siguranță.

În perioada 1-3 mai 2026, peste 455 de polițiști acționează în sistem integrat, pentru menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, siguranța traficului rutier, protejarea cetățenilor privind consumul de produse necorespunzătoare, și nu în ultimul rând, măsuri în scopul creșterii capacității de reacție a polițiștilor la posibile evenimente negative, dar și pentru a răspunde cu maximă celeritate la solicitările cetățenilor.

Pentru că în mod tradițional, în minivacanța de 1 mai mulți români aleg să petreacă la munte sau la mare, polițiștii rutieri vor fi prezenți pe drumurile publice din județ, cu precădere pe arterele care converg către munte și mare, pentru a asigura fluența traficului rutier, în principal în zilele în care cetățenii se duc și se întorc din destinațiile de vacanță.

ArticoleSimilare

Proiect pentru Casa Colecției de Științele Naturii în Parcul Monument

Brăilean adus în țară din Spania pentru a executa o pedeapsă cu închisoarea

Acțiuni ale polițiștilor brăileni în zona trecerilor cu calea ferată de pe raza județului

Vă recomandăm să nu urcați la volan dacă ați consumat băuturi alcoolice ori substanțe psihoactive sau dacă vă aflați într-o stare de oboseală și, să respectați limitele legale de viteză, dar și indicațiile polițiștilor rutieri, adaptând permanent viteza la condițiile de drum, întrucât polițiștii rutieri vor fi prezenți în trafic și vor acționa folosind aparatura tehnică din dotare.

Pentru a nu fi victimele vreunei infracțiuni vă recomandăm să nu lăsați la vedere bunuri de valoare, să evitați conflictele pe cât posibil și să nu lăsați copiii nesupravegheați.

Pentru o minivacanță în siguranță, polițiștii recomandă cetățenilor să manifeste un comportament preventiv și să respecte măsurile dispuse de autorități.

Cu ocazia minivacanței prilejuite de Ziua Internațională a Muncii – 1 Mai, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila vor acționa zilnic pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică la nivelul județului.

Peste 100 de jandarmi vor fi mobilizați în perioada 01-03 Mai, pentru menținerea ordinii publice în zonele aglomerate, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și pentru intervenția rapidă la solicitările cetățenilor. Totodată, jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică la evenimentele organizate în spațiul public.

Dispozitivele de ordine publică vor fi prezente cu precădere în zonele unde se estimează un număr mare de persoane, respectiv în Stațiunea balneoclimaterică Lacul Sărat, pe Faleza Dunării – în zona de promenadă și spațiile de recreere, precum și în localitățile rurale unde se organizează activități specifice acestei perioade.

Misiunile vor fi executate în sistem integrat, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne.

Pentru a petrece în siguranță această minivacanță, jandarmii brăileni recomandă cetățenilor să respecte normele de conviețuire socială și indicațiile forțelor de ordine, să evite implicarea în conflicte și adoptarea unui comportament agresiv, să supravegheze copiii în permanență, în special în zonele aglomerate, să păstreze curățenia în zonele de agrement și să apeleze numărul unic de urgență 112 atunci când sunt martorii unor fapte antisociale.

”Pentru evitarea situațiilor neplăcute și a aplicării sancțiunilor contravenționale, atragem atenția asupra respectării liniștii publice și facem apel la responsabilitate și la manifestarea unui comportament civilizat.

Le dorim tuturor cetățenilor o minivacanță plăcută, în siguranță, și îi îndemnăm să se bucure de această perioadă în mod responsabil și cu respect față de cei din jur”, este mesajul transmis de jandarmii brăileni.

În minivacanța prilejuită de Ziua Internațională a Muncii, pompierii militari brăileni sunt pregătiți să acționeze, cu mijloacele tehnice de intervenție din dotare pentru gestionarea situațiilor de urgență la care sunt solicitați.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dunărea” al județului Brăila recomandă cetățenilor, care aleg să-și petreacă perioada următoare în natură, să respecte următoarele măsuri preventive:

– pregătiți focul pentru grătar doar în locurile special amenajate pentru picnic de către autorităţile locale;

– respectaţi instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor afişate sau dispuse de personalul silvic și nu aprindeţi focul în pădure;

– păstraţi în apropiere o rezervă de apă, pentru a putea stinge imediat vegetaţia uscată care s-ar putea aprinde;

– sunt interzise accesul cu autovehicule personale pe drumurile forestiere şi aprinderea focului la o distanţă mai mică de 100 de metri față de liziera pădurii;

– supravegheați permanent copiii și nu-i lăsaţi să se joace cu focul!

– de asemenea, prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în gospodărie se face numai în condiţii de siguranță şi la distanţe care să nu permită propagarea flăcărilor la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii sau la gospodăriile învecinate.

Conform Legii nr. 54 din 19 martie 2012 privind desfăşurarea activităţilor de picnic, zonele special amenajate pentru activităţile de picnic sunt acele zone, aparţinând domeniului public ori privat al statului şi/sau al unităţilor administrativ-teritoriale, dotate cu utilităţi şi facilităţi pentru desfăşurarea activităţilor de picnic şi în care aprinderea focului este permisă.

Petreceți aceste zile în siguranță și nu vă puneți viața și bunurile în pericol!

Etichete: jandarmiminivacanta de 1 maipolitistipompieristiri brailaziare braila
ShareTweetSend
No Result
View All Result

Articole recente

  • Măsuri de siguranță pentru minivacanța de 1 mai 30/04/2026
  • Proiect pentru Casa Colecției de Științele Naturii în Parcul Monument 30/04/2026
  • Brăilean adus în țară din Spania pentru a executa o pedeapsă cu închisoarea 30/04/2026
  • Acțiuni ale polițiștilor brăileni în zona trecerilor cu calea ferată de pe raza județului 30/04/2026
  • Au fost aprobate plafoanele alocate ajutoarelor naționale tranzitorii în sectoarele vegetal şi zootehnic, pentru anul de cerere 2025 30/04/2026
  • A fost adoptată Hotărârea de Guvern care prevede optimizarea numărului de paturi pentru spitalizare continuă finanțate de casele de asigurări de sănătate 30/04/2026
  • Termeni si conditii
  • Politică de confidențialitate
  • Politica cookies
  • Setări GDPR
  • Contact
Telefon: +40 788 760 194

© Probr.ro 2022. Created by IMCreative.ro.

Setări GDPR
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice. Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.
  • Administrează opțiunile
  • Administrează serviciile
  • Administrează vânzătorii {vendor_count}
  • Citește mai multe despre aceste scopuri
Vezi preferințele
  • {title}
  • {title}
  • {title}
No Result
View All Result
  • Actualitate
  • Politica
  • Administratie
  • Sport
  • Cultura
  • Economie
  • Interviuri
  • Social

© Probr.ro 2022. Created by IMCreative.ro.