în dimineața zilei de sâmbătă, 25 aprilie, forțele ruse au reluat atacurile cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, în județul Tulcea. Locuitorii din municipiul Galați au semnalat, prin serviciul 112, la ora 02.31, căderea unui obiect în zona Bariera Traian.
Radarele MApN au detectat drone care evoluau în apropierea spațiului aerian al României. Două aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Britanice din serviciul de luptă Poliție Aeriană Întărită au decolat la ora 02.00, din Baza 86 Aeriană de la Fetești.
Centrul Național Militar de Comandă a notificat IGSU privind instituirea măsurilor de alertare a populației din localitățile Grindu și Isaccea, din județul Tulcea, fiind transmis, la ora 02.14, mesaj RO-ALERT.
În urma măsurilor dispuse pentru gestionarea incidentului din această dimineață, 217 persoane au fost evacuate în siguranță din zona afectată.
Activitatea s-a realizat atât prin autoevacuare, cât și cu sprijinul forțelor de intervenție, inclusiv Poliție și Jandarmerie. 11 persoane cu probleme medicale sau greu transportabile au fost preluate cu ambulanțe SMURD tip B, autospeciale pentru transport personal și victime multiple (ATPVM), precum și cu ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.
Toate persoanele au fost transportate în siguranță în afara zonei de risc, iar cele peste 110 locuințe au rămas în supravegherea forțelor de ordine.
În urma identificării elementelor provenite de la drona implicată în incident, au fost dispuse măsuri imediate pentru asigurarea siguranței populației. Circa 220 de persoane aflate în proximitatea zonei au fost evacuate preventiv, fără a fi înregistrate victime. Nicio persoană nu a fost transportată la spital.
Urmare a finalizării evacuării, echipele specializate intervin pentru ridicarea fragmentelor, acestea urmând a fi transportate în condiții de siguranță într-o zonă sigură, unde vor fi supuse procedurilor de detonare controlată, de către structurile competente în domeniu. Traseul de deplasare este: str. Sulfinei – str. Zimbrului – str. Traian – malul Lacului Brateș (aproximativ 2 km).
”Menționăm că evacuarea de pe traseul de deplasare se realizează sub coordonarea IGSU, cu sprijinul Poliției și Jandarmeriei, până la trecerea convoiului. Măsurile adoptate au caracter preventiv și vizează eliminarea oricărui risc pentru populație și mediul înconjurător.
Recomandăm cetățenilor să respecte indicațiile colegilor din teren și să evite accesul în zona delimitată până la finalizarea intervenției.
Mulțumim tuturor pentru cooperare și înțelegere”, transmite ISU Galați.
