Marți, 14 aprilie a.c., în jurul orei 11:15, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila au fost sesizați prin apel la 112, de către o angajată a unei unități bancare din municipiu, cu privire la faptul că un angajat și-ar fi provocat leziuni în zona gâtului, cu un obiect tăietor-înțepător.
Angajatul, un bărbat de 48 de ani din municipiul Brăila, a fost preluat de un echipaj SAJ și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Incidentul a avut loc la sediul BRD din Piața Traian, iar angajatul era agent de pază la acea unitate bancară.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
