Pe 10 aprilie, în Vinerea Mare, de la ora 17.00, Victoria Traian și Dacia Unirea Brăila vor juca meciurile din etapa a 2-a a turneului play-out din Liga 3, seria a II-a. Victoria Traian va juca în deplasare, iar Dacia Unirea va juca pe teren propriu.
Victoria Traian, locul 3 în clasamentul play-out, cu 32 de puncte, se deplasează la Râmnicu Sărat, unde o va întâlni pe CSM din localitate, ocupanta locului 7, cu 15 puncte. În sezonul regular Victoria Traian a câștigat ambele meciuri, 3-2 la Râmnicu Sărat, și 5-1 în retur, la Traian.
Meciul de la Râmnicu Sărat va fi arbitrat la centru de Nanu Ionuț Cătălin (Ploieşti), ajutat la cele două linii de arbitrii asistenți Onisei Cosmin Alexandru (Bacău) și Grebeniță Codrin Iulian (Botoşani). Centralul acestei partide o arbitrează pentru prima dată pe Victoria Traian, iar pe CSM Rm. Sărat a arbitrat-o de două ori, ambele meciuri fiind pierdute, 0-7 cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe, și 2-3 în deplasarea din prima etapă a sezonului regular, cu Sporting Liești.
Vineri, 10 aprilie, de la ora 17:00, Dacia Unirea Brăila va juca, pe terenul de la Baza Sportivă din Stațiunea Lacu Sărat, cu CSO Plopeni. Înaintea acestei etape, Dacia Unirea se situează pe locul 6, cu 18 puncte, iar CSO Plopeni este pe locul 4, cu 31 de puncte. În meciul din tur, CSO Plopeni a câștigat ambele dueluri cu Dacia Unirea Brăila, 4-3 pe terenul din Lacu Sărat, și cu 6-0 în retur.
Meciul de vineri va fi condus la centru de Terteleac Ana Maria (Berceni), ajutată la cele două linii de Mazga Ilinca (Bucureşti) și Coza Răzvan (Bucureşti). Terteleac a arbitrat-o prima dată pe Dacia Unirea Brăila în 9 aprilie 2022, la un meci din play-out-ul Ligii 2, meci câștigat de echipa brăileană cu scorul de 1-0 în fața celor de la Dunărea Călărași. În august 2022 a arbitrat meciul din Cupa României, cu Viitorul Ianca, câștigat de echipa din Ianca cu 5-0. În aprilie 2023 a arbitrat meciul din Liga 3, de pe stadionul Municipal din Brăila, cu Dinamo Bacău, câștigat de oaspeți, scor 2-4. Pe CSO Plopeni a arbitrat-o o singură dată, în noiembrie 2022, într-un meci pe teren propriu cu ACS KSE Târgu Secuiesc, încheiat cu scorul de 0-0.
Celelalte meciuri din etapa a 2-a a turneului play-out seria a II-a din Liga 3 se vor disputa tot vineri, 10 aprilie, după următorul program:
Unirea Braniştea – CS Păuleşti – de la ora 13.00
Oţelul 2 Galaţi – Petrolul 2 Ploiești – de la ora 17.00
