Salonul Glow Up cucerește viitoarele mirese în acest weekend, în atmosfera de poveste de la Târgul de Nunți organizat la Festiv Halle, organizat pentru al doilea an la rând în Brăila.
La acest Târg de Nunți a fost remarcată prezența unuia dintre cele mai apreciate saloane de beauty premium din Brăila – Salon Glow Up. Standul salonului a atras numeroase viitoare mirese, dornice să descopere cele mai noi tendințe în materie de machiaj profesional, hairstyling și servicii estetice dedicate celui mai important moment din viața lor.
Alături de fondatoarele salonului, Cătălina Duminică și Andreea Constantinescu, s-a aflat și cunoscuta influenceriță și fostă sportivă de performanță Lili Apostol, o susținătoare constantă a proiectelor Glow Up și o prezență activă în cadrul evenimentelor organizate de salon de-a lungul ultimilor ani.
În cadrul târgului, Lili Apostol a transmis un mesaj emoționant despre importanța frumuseții autentice și a încrederii în sine.
„Am fost alături de fete în numeroase proiecte și am văzut câtă pasiune investesc pentru ca fiecare mireasă să se simtă specială. La acest târg, viitoarele mirese descoperă nu doar servicii premium, ci și emoția unei transformări care le oferă încredere și strălucire în cea mai frumoasă zi din viața lor”, a transmis Lili Apostol !
Prezența Salonului Glow Up la Târgul de Nunți de la Brăila reconfirmă statutul său de brand local puternic în domeniul beauty, demonstrând că eleganța, profesionalismul și implicarea continuă sunt ingredientele succesului într-o industrie în continuă evoluție.
