La data de 11.03.2026 organele de cercetare penală din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila – Biroul arme, explozivi şi substanţe periculoase s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la data de 11.03.2026, în jurul orei 20.30, inculpatul B.C.-C. a fost depistat în timp ce se afla pe un fond cinegetic de pe raza judeţului Brăila, practicând vânătoarea ilegală cu un exemplar din rasa „Ogar”, timp în care a condus autoturismul pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, a încercat să se sustragă depistării şi a lovit intenţionat autospeciala de poliţie MAI.
În urma impactului a provocat avarii ambelor autoturisme. Prin ordonanţa din data de 11.03.2026, dosarul a fost preluat pentru continuarea urmăririi penale de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila.
Conform informațiilor furnizate de Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, prin actele procesuale ale procurorului s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul B.C.-C., pentru săvârşirea infracţiunilor de braconaj şi distrugerea autospecialei Poliției.
Prin ordonanţa din data de 12.03.2026, la ora 04.15, a organelor de cercetare penală s-a dispus reţinerea inculpatului B.C.-C. pentru 24 de ore, începând cu data de 12.03.2026.
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile faţă de inculpatul B.C.-C., începând cu data de 13.03.2026.
”Menţionăm că, măsurile dispuse în dosarul penal reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, care nu înfrâng în niciun fel principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se precizează în comunicatul transmis de Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila.
