Miercuri, 19 noiembrie 2025, în cadrul unei ample operațiuni, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și Poliția Română, cu sprijinul Poliției de Frontieră și Jandarmeriei Române, efectuează peste 50 de acțiuni operative, pentru destructurarea unor grupuri infracționale organizate, specializate în săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și de minori, pornografie infantilă, trafic de droguri și criminalitate informatică.
În cadrul operațiunii coordonate, realizată la nivel național, sunt puse în executare 216 mandate de percheziție domiciliară și peste 250 de mandate de aducere.
Această inițiativă începută în anul 2018, sub denumirea generică „ Ziua Z”, continuă angajamentul ferm al instituției noastre în prevenirea și combaterea formelor grave de criminalitate.
Perchezițiile care vor fi efectuate în cursul zilei de astăzi, vizează obținerea de probe privind activitatea ilegală a grupurilor de criminalitate organizată și a altor persoane implicate în activități infracționale asociate criminalității organizate, în scopul tragerii lor la răspundere penală, și identificării bunurilor susceptibile de a fi confiscate sau destinate recuperării prejudiciilor.
