Lili Apostol, managerul echipelor de copii și juniori de la clubul de baschet Cuza Pirates Brăila, alături de jucători de la echipa de Liga 1, a fost prezentă sâmbătă, 15 noiembrie 2025, la Brăila Mall, într-o acțiune de promovare a baschetului brăilean.
În cadrul evenimentului, Lili Apostol și baschetbaliștii de la Cuza Pirates au împărțit flyere și au interacționat cu părinți, copii și bunici, explicând importanța sportului în dezvoltarea celor mici.
„Sportul înseamnă sănătate, disciplină, prietenii frumoase și o copilărie activă. Vrem ca tot mai mulți copii din Brăila să vină către baschet, să se bucure de o comunitate unită și de un mediu sănătos”, a transmis Lili Apostol în cadrul întâlnirilor avute.
Reprezentanții clubului au fost încântați de interesul arătat de trecători și de deschiderea familiilor către activitățile sportive.
Pe această cale, Lili Apostol și Cuza Pirates Brăila aduc mulțumiri directoarei de la Brăila Mall pentru aprobarea și sprijinul oferit în desfășurarea acestei acțiuni dedicate comunității.
În această perioadă reprezentanții clubului de baschet desfășoară acțiuni de promovare și selecție în școlile din municipiul Brăila pentru formarea grupelor de baby baschet și minibaschet, dar și pentru grupele de inițiere ale clubului.
Totodată, Lili Apostol a anunțat că, în viitor, clubul pregătește proiecte speciale alături de Brăila Mall. În luna mai, declarată „Luna Sportului”, există deja în discuție organizarea unor meciuri demonstrative chiar în parcarea Braila Mall, pentru a aduce baschetul și mai aproape de public. Mai multe detalii vor fi anunțate ulterior.
