Sâmbătă, 25 octombrie, la Brăila a fost sărbătorită Ziua Armatei României, un eveniment de o însemnătate deosebită pentru cei care îmbracă haina militară și nu numai.
La Ansamblul Comemorativ al Eroilor Neamului din Brăila, a avut loc ceremonia militară dedicată Zilei Armatei Române – moment cu profundă semnificație, în care au fost evocate faptele de vitejie ale înaintașilor care, în urmă cu 81 de ani, sub faldurile drapelului tricolor, au reîntregit, prin sacrificiul suprem, hotarele patriei.
La eveniment au participat colonelul Silviu-Iulian Gimiga, locțiitorul comandantului Garnizoanei Brăila, reprezentanți ai autorităților publice locale, comandanți ai unităților militare, precum și cadre militare în rezervă și în retragere.
Ceremonia a cuprins intonarea Imnului Național al României, oficierea serviciului religios, citirea mesajelor oficiale ale șefului Statului Major al Apărării Naționale și cel al comandantului garnizoanei precum și depunerea coroanelor de flori în memoria eroilor neamului.
Evenimentul a inclus și defilarea trupelor militare, cu steagul de luptă al Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos” în frunte.
