Un nou concert cameral educativ organizat de Filarmonica „Lyra – George Cavadia”, primul de această factură din stagiunea a X-a, este programat sâmbătă, 25 octombrie 2025, de la ora 11:00, în Sala „Dan Dediu”.
Evenimentul își propune să aducă publicul tânăr mai aproape de universul muzicii de cameră, într-o atmosferă prietenoasă și interactivă.
Protagoniștii concertului sunt membrii Ansamblului cameral al Filarmonicii „Lyra – George Cavadia”, un colectiv cu o activitate intensă și constantă pe scena instituției: Cornelia Gheorghiu, Iulia Sava și Ilona Văduva – viori, Gabriela Lăzăroiu – violă, Tereza Gânju – violoncel, Andrei Barbu – contrabas și Gheorghe Constantinescu – clarinet.
Publicul va fi ghidat prin diversitatea timbrală a formațiilor camerale, descoperind dialogul dintre instrumente și expresivitatea lor distinctă. Va fi o întâlnire relaxată, dar plină de sens, menită să cultive curiozitatea și bucuria ascultării active.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.