În luna iulie 2025, Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila a organizat acțiuni de control privind verificarea respectării dispozițiilor legale care reglementează relațiile de muncă și securitatea și sănătatea în muncă, având ca obiective principale identificarea și combaterea muncii nedeclarate și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea respectării de către angajatori și creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a angajaților în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă.
În luna iulie 2025 inspectorii ITM Brăila au efectuat 162 de controale în urma cărora au aplicat 203 sancțiuni, iar valoarea totală a amenzilor acordate a fost de 1.029.500 de lei.
În domeniul relațiilor de muncă s-au efectuat 99 de controale, s-au aplicat 101 sancțiuni, din care 56 de amenzi în valoare totală de 939.500 lei.
Astfel, la 22 de angajatori sancționați au fost depistate 123 de persoane care desfășurau muncă nedeclarată fiind aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 790.000 lei și la 1 angajator au fost identificate 2 persoane cu un salariu net mai mare decât cel constituit şi evidenţiat în ştatele de plată a salariilor şi în declaraţia lunară privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitul pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, transmisă autorităţilor fiscale, fiind aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 20.000 lei.
Din cele 123 persoane identificate prestând muncă nedeclarată, 119 nu aveau contract individual de muncă încheiat în formă scrisă, pentru 3 persoane nu au fost transmise elementele contractului individual de muncă în registrul general de evidență a salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității, iar 1 persoană presta activitate în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractului individual de muncă cu timp parțial.
Alte deficiențe constatate: -nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului săptămânal, nerespectarea prevederilor legale privind plata salariului la data stabilită în contractul individual de muncă, neevidenţierea orelor de muncă prestate de fiecare salariat, neînmânarea salariatului, anterior începerii activităţii, a unui exemplar din contractul individual de muncă, nerespectarea dispozițiilor privind munca suplimentară.
În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost efectuate 63 de controale. Au fost aplicate 102 sancțiuni, din care 26 de amenzi, valoarea totală a acestora fiind de 90.000 lei.
Principalele deficiențe constatate: Necomunicare eveniment, neasigurare instruire în domeniul securității și sănătății în muncă la angajare și periodic, neasigurare echipamente individuale de protecție, neverificarea sistematică și testarea utilajelor, neasigurarea semnalizării de securitate și sănătate în muncă.
Principalele domenii de activitate în care au fost constatate deficiențe: lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, restaurante, baruri și alte activități de servire a băuturilor, transporturi rutiere de mărfuri, activități de asistență medicală specializată, activități de realizare a soft-ului la comanda (software orientat client), spălarea și curățarea (uscată) a articolelor textile și a produselor din blană, comerț cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin Internet, creșterea bovinelor de lapte.
Pentru deficiențele constatate au fost dispuse măsuri obligatorii de remediere, cu termene de raportare la inspectoratul teritorial de muncă.
”Combaterea muncii nedeclarate rămâne o prioritate pentru ITM Brăila. Munca la negru afectează grav drepturile lucrătorilor, economia și bugetul public.
Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila vor continua controalele și acțiunile preventive pentru a descuraja aceste practici ilegale.
Scopul tuturor acţiunilor de control este acela de creştere a gradului de conştientizare, atât a angajaţilor cât şi a angajatorilor în ceea ce priveşte necesitatea aplicării şi respectării legislaţiei muncii în privinţa muncii nedeclarate şi subdeclarate și securităţii şi sănătații în muncă”, a declarat inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.
