În zilele de 2 și 3 august, la București, s-a desfășurat etapa finală a Campionatului Național de atletism pentru juniori U18. La această competiție sportivii brăileni au cucerit trei medalii.
La naționalele de atletism U18, în proba de 110 m garduri. Mario Grozea de la CSM Brăila, pregătit de profesoara Anamaria Codreanu, a cucerit titlul național, cu timpul de 14.46, iar Pavel Bunea de la LPS Brăila/CSM Onești, pregătit de profesorul Nicolae Iorga, și-a trecut în cont medalia de argint, cu timpul de 14.60. Mario Grozea a câștigat medalia de bronz la 400 m garduri, cu timpul de 57.01.
În proba de 100 metri garduri fete, Nadia Pastramă, legitimată la LPS Brăila/CSM Onești, de la grupa profesorului Nicolae Iorga, s-a clasat pe locul al 4-lea, cu timpul de 14.80, la o sutime de secundă de medalia de bronz, un rezultat care reprezintă un nou record personal.