Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, eliminarea indemnizațiilor membrilor Autorităților Teritoriale de Ordine Publică. Activitatea desfășurată de membrii Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) în cadrul ședințelor plenare și al comisiilor va avea caracter neremunerat, stabilește Hotărârea aprobată de Guvern. Noile dispoziții vor intra în vigoare de la data de 1 august 2025.
Potrivit reglementărilor anterioare, cuantumul indemnizațiilor acordate membrilor Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) era stabilit prin hotărâri ale consiliilor județene sau al Consiliului General al Municipiului București, în cuantumuri de 5-10% din indemnizația lunară a primarului general sau a președintelui consiliului județean, fără un cadru unitar la nivel național. Această practică a generat cheltuieli semnificative, în multe cazuri necorelate cu volumul și impactul real al activității desfășurate.
Aplicarea noilor reglementări va conduce la o reducere semnificativă a cheltuielilor la nivelul administrației publice locale cu aproximativ 21,93 milioane lei anual, respectiv cu 6,854 milioane lei pentru restul anului 2025. Această măsură a fost necesară, a spus ministrul, întrucât, până acum, membrii ATOP primeau indemnizații de ședință stabilite de Consiliul General al Municipiului București sau de consiliile județene, în cuantumuri de 5-10% din indemnizația lunară a primarului general sau a președintelui consiliului județean.
Pentru că membrii ATOP participă la ședințe ordinare trimestriale, dar și la ședințe extraordinare, ori de câte ori este nevoie pe an, la convocarea președintelui sau la solicitarea unui număr minim de membri, cheltuielile cu aceste indemnizații variau foarte mult de la un județ la altul, fiind între 400-500 de lei și câteva mii de lei, fără un criteriu unitar de stabilire a acestor valori. Până acum, în unele județe, un membru ATOP primea 3.285 lei net pentru o singură ședință lunară, ceea ce însemna un fond lunar de 50.000 lei și un buget anual de 600.000 lei pentru această structură.
ATOP este un organism cu rol consultativ, fără personalitate juridică, care se organizează și funcționează la nivelul municipiului București și al fiecărui județ, și a cărui activitate se desfășoară în interesul comunității, în scopul sporirii eficienței serviciului poliției locale din unitatea administrativ-teritorială în care funcționează.
