Doi elevi ai Școlii Profesionale, din cadrul Liceului Teoretic „George Vâlsan” Făurei, originari din comuna Jirlău, demonstrează că pasiunea și creativitatea nu au limite geografice. Barangă Lavinia (clasa a IX-a C) și Barangă Dănuț (clasa a X-a C), specializarea Confecții textile, s-au calificat în finala concursului „Urban Design 2025”, secțiunea Design Vestimentar, un eveniment prestigios organizat de PremiumEdu.ro.
Tema acestei ediții – „URBAN DESIGN” – i-a provocat să transforme idei urbane în ținute pline de personalitate. Rezultatul? Două creații vestimentare care au cucerit juriul și au adus Liceul Teoretic ”George Vâlsan” Făurei, în lumina reflectoarelor.
Lucrările lor vor fi expuse pe 17–18 mai la ARCUB – Hanul Gabroveni, în inima Bucureștiului, în cadrul unei expoziții dedicate celor mai talentați liceeni din țară.
Juriul internațional include figuri remarcabile din domeniul artei și modei: Carolyn Timson – Cambridge School of Visual & Performing Arts (UK), Elizabeth Tomos – Falmouth University (UK), Riccardo Carrapa – Ferrari Fashion School (Italia), Magda Morozan – artist vizual și profesor internațional.
Din cele 119 lucrări înscrise din întreaga țară, doar 46 au fost selectate pentru expoziția finală, împărțite în două secțiuni: Vocațional și Hobby. Lavinia și Dănuț au fost selectați în cadrul secțiunii Hobby, demonstrând că pasiunea și creativitatea pot străluci dincolo de cadrul formal al învățământului vocațional. Calificarea lor într-o competiție de acest nivel arată cât de valoros este învățământul profesional când este susținut cu seriozitate și implicare. Este, totodată, o dovadă că dintr-o comunitate mică poate răsări un talent mare.
Premiile puse în joc sunt spectaculoase:
Locul 1 – City break la Cambridge (bilete de avion, cazare și tur ghidat la Cambridge School of Visual & Performing Arts)
Locul 2 – Consiliere profesională și suport pentru aplicare la o universitate internațională
Locul 3 – Test de carieră personalizat
Premii speciale oferite de L’Or, Cannah și Tribute Salon by George
Participarea lor este dovada că învățământul profesional oferă șanse reale de afirmare, iar talentul poate înflori oriunde există sprijin, determinare și visuri mari.
Lavinia și Dănuț nu sunt doar finaliști într-o competiție importantă, ci și ambasadori ai potențialului educației profesionale. Felicitări lor, cadrelor didactice și conducerii liceului care i-au sprijinit în acest parcurs!
Felicitări, Lavinia și Dănuț! Sunteți o sursă de inspirație pentru colegii voștri și un motiv de mândrie pentru întreaga comunitate din Jirlău și Făurei!

