Concursul național de literatură umoristică a ajuns la a IX-a ediție, pentru care la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila au început înscrierile. Concursul este un eveniment anual, competitiv, şi are drept scop cultivarea literaturii umoristice în literatura de gen a Brăilei, descoperirea şi promovarea a noi talente, realizarea unor întâlniri ale publicului brăilean cu nume sonore ale genului satirico -umoristic (expoziţii de caricatură, recitaluri, stand-up comedy etc.).
Concursul se adresează persoanelor în vârstă de peste 18 ani și are două secțiuni: Secțiunea Proză scurtă umoristică și Secțiunea Cea mai bună carte de umor în perioada 2024-2025.
La Secţiunea Proză scurtă umoristică tema este AI Inteligența artificială. Concurenții vor trimite 3 texte, de maximum 2 pagini fiecare, redactate în limba română, format A4, Word, vor conține diacritice, caracterul Arial, mărimea 12, cu spaţiul de 1,5 între rânduri, precum si in format PDF la adresa valorificare.braila@gmail.com
Pentru această secţiune vor fi respectate următoarele cerinţe: textele nesemnate, având înscris un motto, sunt introduse într-un plic A4; fişa de înscriere, acordul
dreptului de publicare, vor fi puse într-un plic mai mic, sigilat, având înscris acelaşi motto.
Pentru Secţiunea Cea mai bună carte de umor în perioada 2024-2025 pot participa autorii volumelor de umor (epigramă, proză scurtă umoristică, fabulă, aforisme), tipărite în perioada 2024-2025. Concurenţii vor trimite un singur exemplar.
Autorii interesaţi de concurs vor trimite lucrările Ia adresa: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Brăila, Piaţa Traian, nr. 2, Brăila, cod poştal 810153, în perioada 05 mai – 07 septembrie 2025 (data poştei), precum si în format PDF la adresa valorificare.braila@gmail.com. Înscrierea Ia concurs implică acceptul concurentului cu privire Ia Regulamentul concursului.
Jurizarea va avea loc în intervalul 10-17 septembrie, fizic sau online, iar premierea pe 2 octombrie.
Premiile oferite de organizatori la fiecare dintre secțiuni sunt următoarele: Premiul l – 1600 lei; Premiul II – 1200 lei; Premiul III – 1150 lei.
Mai multe detalii se pot obține la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila, Piața Traian, nr. 2, Brăila, cod poștal 810153; Telefon: 0239.614.710.
