Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, în ultimele 24 de ore, au acționat, la nivelul întregului județ, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 14 acțiuni și au intervenit la 42 de evenimente, dintre care 37 au fost sesizate de cetățeni prin 112.
Polițiștii au constatat 101 de fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică. În toate aceste cazuri, intervențiile au fost imediate și ferme pentru liniștea cetățenilor care ar fi putut fi afectați. În acest sens, au fost aplicate amenzi în valoare de peste 51.000 de lei. Pentru menținerea siguranței rutiere, 13 șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic. De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice autovehiculele care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, 7 certificate de înmatriculare au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.
La data de 23 octombrie a.c., în jurul orei 20:20, polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică au oprit în trafic un bărbat de 38 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Călărașilor din municipiul Brăila. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta are dreptul de a conduce suspendat, iar autoturismul condus are certificatul de înmatriculare suspendat pentru netranscrierea dreptului de proprietate la termen și ITP expirat.
Astfel, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.970 de lei conform OUG 195/2002 și a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată.