Patru pasaje pe Bulevardul Dorobanților, amplasate în principalele intersecții de pe tronsonul cuprins între Bariera Călărașilor și strada Carantinei, este unul dintre proiectele pe infrastructura municipiului expusă de Florin Cîrligea. În opinia sa, prin aceste pasaje, Bulevardul Dorobanților ar deveni „o arteră rapidă”, iar șoferii să parcurgă în circa 7 minute un drum pe care acum îl fac în circa 40 de minute, în perioadele de vârf de trafic.
Candidatul AUR, care de câteva săptămâni deține și funcția de președinte interimar al filialei AUR Brăila, a spus că aceste pasaje ar urma să fie construite la intersecțiile Bulevardului Dorobanților cu strada Școlilor, cu strada 1 Decembrie 1918, cu strada General Eremia Grigorescu (cunoscută mai mult ca strada Gării) și cu Calea Galați.
„Construirea acestor pasaje, care toate patru nu costă mai mult de 5% din valoarea podului peste Dunăre și care în opinia mea sunt mult mai folositoare Brăilei, făcându-se economie masivă de carburanți, poluare și timp – pentru că timpul înseamnă bani – de minimum 4 ori. Asta înseamnă poluare de patru ori mai mică, consum de carburanți de 4 ori mai mic”, a declarat Cîrligea în cadrul unei conferințe de presă.
Un alt proiect de infrastructură pe care și-l propune este scoaterea traficului greu din cartierele Vidin, Brăilița și de pe strada Carantina, printr-o rețea de trafic greu care să lege Drumul Expres Brăila – Galați pe Șoseaua dig, prin spate pe la fostul depozit Petrom, până în portul Brăila.
”Degeaba reparăm noi străzile, pentru că acestea nu sunt proiectate și construite ca să suporte traficul greu”, a spus Cîrligea, care a completat că nu va renunța nici la proiectele de a planta flori și de a construi parcări, acolo unde se mai poate.