Sâmbătă, 24 februarie a.c., în intervalul orar 17:00-01:00, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Brăila a efectuat o razie în zona de competență pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.
În acest context, au fost verificate mai multe societăți comerciale, au fost legitimate 113 persoane și au fost controlate 94 de vehicule, toți șoferii acestora fiind testați cu aparatul etilotest.
De asemenea, polițiștii au aplicat 68 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 24.820 de lei, dintre care 61 conform O.U.G nr. 195/2002, 6 conform Legii nr. 61/1991 și 1 potrivit Legii nr. 132/2017, iar ca măsură complementară au fost reținute 3 permise de conducere și ridicate 2 certificate de înmatriculare.
Totodată, în cadrul acțiunii, în jurul orei 19:35, polițiștii l-au oprit în trafic pe un brăilean, în vârstă de 37 de ani, care conducea un vehicul ce tracta o remorcă, pe raza localității Siliștea. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că remorca nu era înregistrată.
Astfel, pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tractare a unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate.