În contextul instituirii stării de alertă epidemiologică determinate de gripă, începând cu data de 02.02.2024, a trendului crescător privitor la numărul de infecții respiratorii, pneumonii, cazurilor de gripa dar și a infecțiilor cu virus SARS-CoV-2, Direcția de Sănătate Publică recomandă persoanelor interesate vaccinarea/revaccinarea cu vaccinul împotriva covid- 19 Moderna-Spikevax XBB. 1.5.
”Conform recomandărilor oficiale, vaccinul condiționat in flacoane monodoză de 0,5 ml este eficient pentru tulpinile circulante în acest sezon cu scopul imunizării active în vederea prevenirii bolii Covid-19 cauzată de virusul SARS-CoV-2 și se administrează pe cale intramusculară persoanelor cu vârsta de peste 12 ani ce doresc vaccinarea, cu sau fara schema primară, pentru schema de vaccinare inițială (două doze administrate la interval de 28 zile) și ca doză de rapel respectând condiția de a se administra la cel puțin 3 luni distanță de la ultima doză a unui vaccin împotriva Covid-19.
Pentru persoanele imuno-compromise cu vârsta de peste 12 ani, cu sau fără o schemă de vaccinare primară, se pot administra una sau mai multe doze suplimentare, la cel puțin 2 luni de la ultima doză a unui vaccin impotriva Covid-19. Pentru persoanele cu vârste de 12-14 ani, vaccinarea cu produsul Moderna Spikevax XBB. 1.5 se poate efectua concomitent cu vaccinarea ROR sau cu vaccinarea antigripală la orice interval de timp față de aceste vaccinări” se precizează într-un comunicat al DSP Brăila.
La nivelul județului Brăila vaccinarea se realizează în cabinetele medicilor de familie care au contract cu casele naționale de sănătate, vaccinul livrându-se începând cu data de 13.02.2024 la nivelul furnizorilor de servicii medicale.
Conform deciziei conducerii Ministerului Sănătății repartiția este de un număr de 15 doze per cabinet medic de familie.
”Vaccinarea rămâne soluția sigura și eficienta pentru reducerea semnificativa a cazurilor severe de boala și decese din cauza COVID-19. Vaccinarea se recomandă în special persoanelor de peste 65 de ani, bolnavilor cronici, celor care sunt la risc de a face forme severe de îmbolnăvire. În Romania, vaccinarea impotriva COVID-19 este gratuită, voluntară/la cerere (vaccinare opțională), pe baza consimțământului informat” precizează directorul executiv al DSP Brăila, Gabriel Ciochină.
