Viitorul Ianca a disputat sâmbătă după amiază ultimul meci din turul play-out-ului seriei a II-a din liga a 3-a, în deplasare la Dinamo Bacău. Deși au intrat pe teren cu dorința unei victorii care să-i mențină în lupta pentru primul loc în play-out, jucătorii de la Ianca au ieșit de pe teren învinși cu 4-0 (2-0). Toate cele patru goluri au fost primite pe greșeli de apărare, adversarii fiind lăsați nemarcați în careu și în poziții bune de șut. În schimb gazdele s-au apărat bine și nu au ratat decât o singură ocazie de gol. Ultima înfrângere cu patru goluri primite și fără gol marcat pentru echipa din Ianca, datează din septembrie anul trecut, când au pierdut tot cu 4-0 meciul cu Oțelul Galați.
Viitorul Ianca a început bine meciul, a încercat să se apropie de mai multe ori de poarta lui Stratulat, dar baricada celor de la Dinamo Bacău au închis drumul către poartă. În minutul 29, Alin Radu a fost faultat în lateral dreapta. Rareș Băluță a executat direct pe poartă, dar mingea a lovit vinclul porții gazdelor și a ieșit în aut de poartă. În minutul 35, la un corner bătut de Băluță, fundașii gazdelor au respins până la marginea careului, de unde a șutat Ciucureanu, dar mingea a fost blocată de jucătorii gazdelor și a ajuns în brațele lui Staratulat.
În minutul 37 Hodorogea a centrat de pe partea stângă, în centrul careului, iar Padovei a reluat cu capul de la 11 metri, lângă bara din stânga portarului Mihai, 1-0.
În minutul 41 Marius Dima a șutat din careu, pe colțul scurt, dar Stratulat a respins în corner.
În minutul 43, Hodorogea a centrat din nou în careu, iar Padovei a trimis din nou cu capul și a trimis mingea în poarta oaspeților, 2-0.
În startul reprizei a doua tot echipa din Ianca a fost cea care s-a aflat mai mult în atac, iar în minutul 53, la o centrare a lui Crăciun, Băluță a reluat cu capul din 7 metri, pe lângă poartă. În minutul 60, la capătul unei acțiuni personale, Ciucureanu a șutat de la 18 metri, pe colțul lung, dar pe lângă poartă.
În minutul 62, la capătul unui atac rapid al gazdelor, Tofan l-a fentat pe Preda și a șutat dela 14 metri, ușor lateral dreapta, pe colțul lung, 3-0.
În minutul 65 Padovei a fost aproape de al treilea gol al său, dar șutul de la 7 metri, lateral dreapta, pe colțul scurt, dar Mihai a respins cu piciorul. Peste două minute, Ciucureanu a trecut de doi adversari și a intrat în careu, dar șutul său de la 15 metri, a fost deviat în corner de portar. Lovitura de la colț, executată pe bara a doua, a ajuns la la Băluță, care a trimis cu capul dar portarul a repins din nou în corner. De data aceasta Băluță a executat cornerul, Stratulat a respins în față, iar Preda a reluat slab, de la 7 metri, și portarul a prins mingea.
În minutul 82, o acțiune de atac a oaspeților s-a încheiat cu un șut al lui Crăciun, de la 20 de metri, însă mingea a trecut pe lângă poartă. În minutul 90+1, Ciucureanu a trimis o pasă în careu pentru Crăciun, rămas singur cu portarul, pe care a încercat să-l dribleze, dar a pierdut controlul mingiei și a căzut în careu, dar arbitrul nu a dictat penalty.
În minutul 90+3,Tofan a scăpat pe partea dreaptă, dar a fost ajuns din urmă de Stănciulescu și a intrat în colțul terenului cu intenția de a ține de minge, dar, surprinzător a reușit să iasă cu mingea la picior și să-i paseze la 14 metri lui Mihai Lupu, care a șutat pe colțul lung și a stabilit rezultatul final al meciului, Dinamo Bacău – Viitorul Ianca 4-0.
Viitorul Ianca: A. Mihai – L. Coteț, G. Preda, D. Popa, Stănciulescu – M. Dima (min. 83 Gorgovan), G. Chihaia – R. Băluță (min. 83 Cazacu), A. Radu (min. 46 A. Crăciun), C. Ciucureanu – M. Coman (min. 76 R. Cristea).
În etapa a VI-a din play-out, Viitorul Ianca va juca miercuri, 4 mai, de la ora 18.00, în deplasare la CS Făurei.
foto: FC Dinamo Bacău
