După cadourile făcute de Moș Nicolae unor copii provenind din familii sărace din câteva comune ale județului, acum, președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a oferit cadouri de Moș Crăciun pentru 1400 de copii din șapte localități. Valoarea acestor cadouri este de aproximativ 70.000 lei.
Alexandru popa spune că a umplut tolba Moșului cu cadouri nu doar pentru copiii ce provin din familii cu posibilități materiale reduse, ci pentru toți copiii din comunele Frecăței, Surdila Greci, Zăvoaia, Cireșu, Ciocile, Lanurile și Ulmu.
”Anul acesta a fost unul destul de greu pentru adulți, dar și pentru cei mici, care au fost bulversați de schimbările prin care au trecut ca urmare a situației pandemice și de aceea am considerat potrivit să le fac o bucurie tuturor copiilor din localitățile pe care le-am ales, nu doar unora dintre ei. Dat fiind că avea multe cadouri de împărțit, Moș Crăciun a început treaba mai devreme: la unii dintre copii a venit în acest week-end, iar la alții în cursul primelor zile ale acestei săptămâni. În total, este vorba de aproape 1400 cadouri pe care le-au primit toți copiii de până în clasa a a VIII-a inclusiv, din comunele menționate. Valoarea totală a cadourilor este de 70.000 lei. Cred că astfel am făcut Sărbătorile mai frumoase nu doar pentru cei mici, ci și pentru părinții lor, mai ales că în cazul unora dintre ei, era posibil ca Moș Crăciun să nu ajungă deloc” a spus deputatul Alexandru Popa.
Deputatul liberal a spus că va continua să-și folosească indemnizația de parlamentar în acțiuni care înseamnă susținerea unor brăileni aflați în nevoie și va anunța de fiecare dată în ce fel au fost folosiți banii, pentru o deplină transparență.
”Deja am primit o mulțime de solicitări din tot județul, de la oameni care au aflat de intenția mea și care au nevoie de ajutor. Nu-i voi putea ajuta pe toți, dar o să selectez cu atenție acele cazuri care voi considera că sunt mai urgente. Cu speranța că în toate familiile brăilenilor care au copii va ajunge Moș Crăciun cu cadouri, le doresc Crăciun fericit tuturor” a spus deputatul PNL.