După un periplu amplu care a inclus întreaga țară, turneul SoNoRo Conac IX ajunge joi și în Brăila, pentru a oferi un concert la Muzeul Brailei “Carol I” – Centrul Cultural “Nicăpetre”, chiar cu ocazia aniversării a 140 de ani de la înființarea Muzeului Brăilei.
Programul concertului este alcătuit din lucrări de Jean Sibelius, Clara Schumann, Maurice Ravel, Fritz Kreisler, Nikolai Rimski-Korsakov, Ludwig van Beethoven, în interpretarea muzicienilor Anna-Liisa Bezrodny (vioară), Răzvan Popovici (violă), Eduard Zecheru (violoncel) și Cristiana Mihart (pian).
„Încheim săptămâna aceasta încă un turneu improbabil, care, la fel ca anul trecut, a reușit să ajungă în toată țara și să ofere publicului bucuria muzicii, a întâlnirii cu semenii și întoarcerea la normalitate. Anii aceștia, mai mult ca altădată, am simțit importanța misiunii noastre de artiști, din bogata emoție primită dinspre cei care au participat la concerte și care ne-au împărtășit din recunoștința lor prin aplauze și cuvinte calde. Urmează să sărbătorim anul viitor 10 ani de SoNoRo Conac, prilej de a celebra cu ajutorul muzicii cele mai frumoase spații din țara noastră și, sperăm, posibilitatea de a concerta din nou în fața unui public numeros”, declară Răzvan Popovici, directorul turneului SoNoRo Conac.
SoNoRo Conac este un proiect inițiat de Asociația Sonoro, cu sprijinul partenerului principal BRD – Groupe Société Générale, cu scopul de a intermedia contexte favorabile salvării unor monumente importante din patrimoniul românesc şi de a aduce în atenția publicului şi al autorităților remarcabile valori româneşti date uitării.
Ultimele spații incluse în cea de-a IX-a ediție a turneului SoNoRo Conac invită din nou la o incursiune în timp, în diferite epoci și momente ale istoriei țării noastre. Avem de-a face cu un caleidoscop complex, alcătuit fie din momente de prosperitate economică care au condus la crearea unor instituții de cultură, cum este Muzeul Brăilei, fie de zbatere imensă a unor artiști pentru a construi o cultură solidă și în țara noastră.
Muzeul Brăilei, care anul acesta sărbătorește 140 de ani de la înființare, a fost deschis în1881, prin decretul regelui Carol I.
Accesul la concertul SoNoRo Conac din 9 septembrie, de la Muzeul Brailei “Carol I”, Centrul Cultural “Nicăpetre” este gratuit, pe bază de invitație sau prin rezervarea locului aici: https://booktes.com/bilet/concert-sonoro-conac-nicapetre-braila.
