Miercuri la prânz, președintele PLUS, europarlamentarul Dacian Cioloș s-a aflat într-o scurtă vizită la Brăila, în care s-a întâlnit și cu candidații Alianței USR-PLUS la alegerile locale din 27 septembrie.
Președintele USR Brăila, Cătălin Stancu i-a mulțumit lui Cioloș că a inclus și Brăila în turneul său de întâlniri cu candidații Alianței la alegerile locale. În calitate de candidat la funcția de președinte al CJ Brăila, Cătălin Stancu a spus că în momentul în care va ajunge președinte al CJ Brăila va începe cu reorganizarea din temelii a administrației județene.
”Consider că toate relele astea care s-au adunat în 31 de ani se datorează cu precădere sistemului prost. Voi încerca să schimb din temelii a acestui lucru. Oamenii vor fi angajați pe competențe. Nu vrem să dăm oamenii afară, nu vrem să se înțeleagă greșit lucrul ăsta. Dra vom face o reorganizare bazată pe competențe. Fiecare își va găsi locușorul lui, fiecare va putea să-și câștige existența dacă este capabil să contribuie cu ceva. Încercăm în felul acesta să deschidem administrația județeană către contribuabil. Încercăm să avem o administrație județeană transparentă, corectă și să eradicăm cu totul corupția din sistem” a spus Cătălin Stancu.
Candidatul USR-PLUS a mai spus că trebuie să fructificăm potențialul imens pe care ni-l oferă Dunărea pentru a dezvolta turismul în Brăila.
”Trebuie să luăm în considerare potențialul Dunării, pentru a dezvolta turismul pe Dunăre” a spus Stancu.
Acesta i-a îndemnat pe brăileni să vină la vot pe 27 septembrie și să își exercite acest drept, să nu mai lase pe alții să decidă viitorul lor și al copiilor lor.